Studiu de caz: Televizorul Bucuresti, 12.02.2007 - Un studiu efectuat recent, pe 707 familii cu un copil, de către un grup de cercetători americani şi publicat în revista Science, a demonstrat că timpul petrecut în faţa televizorului este strâns legat de comportamentul agresiv de mai târziu, în special pe intervalul de vârste 16-22 de ani. Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact asupra omului îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenţie a minţii omeneşti – care, în sine, nu este nocivă; însă modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi şi în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivă armă din lume - pentru suflet. Televiziunea are o tendinţă tot mai accelerată şi mai accentuată de a nu mai îndeplini funcţia de divertisment, informaţie, cultură etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare “religioasă”, o influenţă spirituală de netăgăduit, el îl alungă pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului şi îl înlocuieşte cu toate pornirile rele. Comportamentul violent poate avea multiple cauze: biologice, psihologice, sociale, economice. De aceea, este dificil să separi efectele violenţei media de influenţa celorlalţi factori. Cu toate acestea, cele peste 100 de studii de specialitate din ultimii 40 de ani au demonstrat următoarele: copiii care privesc mai mult la televizor (peste patru ore pe zi) tind să-şi rezolve conflictele mai agresiv decât ceilalţi; de asemenea, cu cât copiii încep să privească la televizor de la o vârstă mai fragedă, cu atât sunt mai predispuşi să comită acte de violenţă mai târziu. Vizionarea îndelungată a programelor de televiziune poate avea efecte deosebit de grave asupra copiilor, asta cu atât mai mult, cu cât unii părinţi îşi lasă copiii să stea cuminţi în faţa televizorului în timp ce ei îşi fac treburile. Un fapt îngrijorator este şi acela că două treimi dintre copii nu găsesc pe nimeni acasă când vin de la şcoală, întrucât părinţii sunt la serviciu. Astfel, ei pot să urmărească orice program, indiferent de avertismentul din josul ecranului. Faptul că se uită la scene violente devine parte din rutina zilnică, de multe ori asociată cu mâncatul sau recreerea. În prime time, violenţa acoperă 90% din programe. Valori morale ca decenţa, discreţia, delicateţea, gingăşia, tandreţea, solidaritatea sunt ridiculizate şi înlocuite de cultul succesului-cu-orice-preţ, al banului, al învingătorului prin orice mijloace (pumn, glonţ, viclenie), al individualismului cinic, al şmecheriei agresive. S-a afirmat şi s-a dovedit, de către cercetători specializaţi în domeniu (E. Gerbner, în Televiziunea şi comportamentul social), că violenţa televizată influenţează comportamentul, prin modelarea convingerilor oamenilor, întrucât “telespectatorii ajung să se identifice cu ceea ce oferă imaginile şi transpun reprezentările «culturale» în practica situaţiilor lor de viaţă cotidiană”. Un studiu efectuat recent, pe 707 familii cu un copil, de către un grup de cercetători americani şi publicat în revista Science, a demonstrat că timpul petrecut în faţa televizorului este strâns legat de comportamentul agresiv de mai târziu, în special pe intervalul de vârste 16-22 de ani. Presa din România oferă frecvent exemple, mai ales din palierul non-adulţilor: în doar prima lună a anului 2003, un adolescent se spânzură după un model din filme, un puşti de 13 ani îşi înjunghie mortal surioara de 6 ani după vizionarea unui film horror, alt teenager atacă mascat o benzinărie, un june de 18 ani violează o fetiţă de 7 ani, apoi declară senin că “s-a jucat, aşa cum a văzut la televizor” (Adevarul, 19 iulie 2005) etc. Programele violente induc, construiesc şi potenţează agresivitatea unui copil. În condiţiile în care copilul nu vede decât filme cu bătăi, bombardamentul agresiv îl «ajută» să treacă din normal în patologic. Violenţa, promiscuitatea, tîlhăria, perversiunea şi homosexualitatea, ferocitatea, ura, cinismul şi crima sunt prezente zilnic pe micul ecran. „Obiectivul principal al conducerilor televiziunii nu este instrucţia şi educaţia telespectatorilor, ci câştigul financiar” (Adevărul, 9 aprilie 2002). În legătură cu această problemă, senatorul George Pruteanu a declarat : “În opinia mea, situatia este total scăpată de sub control. Cantitatea de violenţă şi vulgaritate pe care o întâlnim pe toate posturile româneşti de televiziune are efecte negative nu numai asupra copiilor şi adolescenţilor. Soluţia violenţei fizice se înfige însă în creier în perioada adolescenţei şi anevoie mai poate fi scoasă. Trebuie să existe şi alte metode de divertisment decât privitul la oamenii care se împuşcă pe micul ecran. Televizorul a ajuns însă un drog pentru majoritatea românilor.” Ştirile morbide, zvonurile nefaste Televiziunea poate să adune în faţa jurnalului de ştiri de la ora douăzeci mai mulţi oameni decât cititorii tuturor cotidianelor de dimineaţă şi de seară la un loc şi se detaşează, la mare distanţă, faţă de alţi factori educativi (familie, biserică, şcoală, anturaj, lecturi). Televiziunea este, astăzi, cel mai activ modelator de atitudini şi mentalităţi. Cel mai uşor devin victime ale violenţei copiii. În primul rând, pentru că mintea lor nu le permite să analizeze critic informaţiile primite. În al doilea rând, deoarece sunt la vârsta la care personalitatea lor este în formare şi asimilează tot ceea ce văd în jur. La aceasta se adaugă faptul că au foarte uşor acces la televizor - de departe cel mai mare furnizor de violenţă dintre sursele mass-media. Ştirile care - chipurile - ar trebui să fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit şi ele. Violenţele, uciderile între rude, morţi terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spaţiul lor. Oare ce fel de informaţie poate fi aceasta, că în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul şi l-a omorât pe tatăl său? Sau altele de acest gen. Aceste “ştiri” reprezentau înainte subiectul de discuţie şi de bârfă al babelor de pe la sate şi al celor lipsiţi de orice orizont spiritual şi intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximă audienţă, de oameni şcoliţi special pentru o asemenea activitate. Pe de altă parte zvonurile (”în ziua cutare va fi un cutremur devastator”, “iarna aceasta va fi polară” etc.) terorizează, stresează pe bieţii oameni care doresc să afle ultimele noutăţi. Televizorul devine astfel un puternic factor de stress. Ucigaşii de pe ecrane devin modele Unele persoane ar spune că în serialele de acţiune de la televizor răufăcătorii sunt aceia care încep lupta şi că personajele pozitive au întotdeauna o autoritate specială, legală sau morală. S-ar crede că cei mici învaţă din ultimele doar că forţele binelui vor învinge întotdeauna răul şi deci nu reprezintă nici un pericol în a le urmări. Dimpotrivă, tocmai faptul că eroii din filme sunt admiraţi şi au puteri speciale îi face pe copii să le imite comportamentul şi să înveţe că agresivitatea e o soluţie acceptată în rezolvarea oricărei probleme. Eroilor li se apreciază mai mult duritatea decât alte trăsături de caracter (inteligenţa sau simţul umorului), fiind preferaţi pentru statutul lor de războinici şi justiţiari. Violenţa prinde mai mult la copii deoarece, până la vârsta de şase-şapte ani, nu fac foarte bine distincţia între realitate si ficţiune. Imaginaţi-va că, la televizor, un copil vede un erou care primeste o lovitura foarte puternică, dar acesta nu păţeşte nimic. E posibil ca micuţul să creadă că, lovindu-l astfel pe prietenul său de joacă, nici el nu va fi rănit. Iar cele ce urmează vor şoca şi mai mult! A lăsa un copil de trei-patru ani să privească un film în care, în primele 90 de minute, se familiarizează cu un personaj şi apoi, în ultimele 30, priveşte neputincios cum acesta este omorât cu brutalitate, este ca şi cum i-ai prezenta un nou prieten, l-ai lăsa să se joace cu el şi apoi l-ai ucide in faţa lui. Asta deoarece, când văd la televizor pe cineva împuşcat, înjunghiat, violat, brutalizat, copiii cred că se întâmplă în realitate. Şi copiii noştri asta văd de câteva ori pe zi. Pe de altă parte, majoritatea covârşitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viaţă american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologică de la distanţă, o înrobire a mentalităţii şi a sensibilităţii creştine a unui întreg popor. Chiar dacă cea mai mare parte a americanilor sunt creştini neoprotestanţi, trebuie spus că aceste filme n-au în ele nici un fel de nuanţă creştină. Sunt pur şi simplu păgâne şi anticreştine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de neruşinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic şi rapid. Mesaje false din filme Violenţa este răsplătită (!) şi rareori are consecinţe negative: în 73 % dintre scenele de la televizor, răufăcătorii scapă nepedepsiţi. Violenţa e pretutindeni. Un celebru psiholog relata exemplul unei fetiţe, care, la auzul veştii că tatăl unei prietene murise, a întrebat: “Cine l-a omorât?”. Întrebarea reflectă presupunerea ei (rezultat al privitului la televizor) că violenţa este cauza normală a morţii. Violenţa e necesară. Majoritatea actelor violente sunt comise de “băieţii buni” pentru a-i învinge pe cei răi. De aici, copiii învaţă că violenţa e nu numai necesară, dar şi eroică. Violenţa e amuzantă. Mai ales în desenele animate, personajele se lovesc între ele spre a stârni râsul. Violenţa e plăcută. Majoritatea eroilor de acţiune găsesc plăcere în a se lupta şi chiar în a ucide. Violenţa în „Desenele Animate” Desenele animate - nevinovate numai în aparenţă, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uită la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de “acţiune”, de război, la filme pornografice, de extremă violenţă şi de groază. În afară de aceasta, desenele animate de astăzi umblă tot mai vădit la modelarea unei concepţii false a copilului despre Dumnezeu şi lume. În unele desene animate, eroul principal este un personaj pus pe pozne şi, chiar dacă are corniţe, este prezentat astfel încât să devină cât mai simpatic. Potrivit învăţăturii creştine însă, demonul - chiar mic dacă este - nu este decât tot un lucrător viclean al răutăţii şi împreună colaborator cu fraţii săi încornoraţi mai mari, în urzirea de planuri meşteşugite spre pierderea neamului omenesc. Roboţii cu ochi roşii si aripi (draci moderni) care se războiesc între ei şi ucid cu aberantă cruzime, inoculează copiilor setea de violenţă. Imaginile desenelor animate care se mişcă repede zăpăcesc mintea copilului, îl fac şi pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorinţa de învăţătură. Violenţa desenelor animate trece în realitate. În Rusia sunt astăzi 100.000 de copii asociaţi în grupări ucigaşe. La noi, în România, crimele îngrozitoare săvârşite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune să însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri si pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinţi sunt ei înşişi în gravă confuzie morală, iar celor care dau pe post asemenea producţii cinematografice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apăra la dreapta şi înfricoşata Judecată a lui Hristos? Dar filmele artistice nu sunt singura sursă de agresivitate. Nici nu trebuie să dăm alt exemplu decât desenele animate pentru a descoperi multe momente de violenţă. În prezent, pe unul dintre canalele destinate copiilor, este difuzat X-Man, unul dintre cele mai controversate desene animate, din cauza mesajului său violent. Acţiunea se desfăşoară în jurul unor eroi mutanţi, dotaţi cu puteri supranaturale, care fac din ei nişte războinici brutali. Aceştia se luptă cu personajele “negative”, la rândul lor întruchipaţi de monştri. Scenele de luptă sunt extrem de lungi, acompaniate de muzică pe ritm accelerat, explozii şi sunet de arme. Niciodată cei răi nu sunt aduşi în faţa justiţiei, fiind exterminaţi de către mutanţii eroi. Este normal ca, la această vârstă, copiii să aibă ca idoli superiorii (mai ales pe cei din desenele animate), deoarece sunt înzestraţi cu puteri fantastice. Copiii înţeleg că sunt neputincioşi, că sunt dependenţi de părinţi şi de alţi adulţi din viaţa lor şi compensează acest lucru identificându-se cu personaje puternice. Atât timp cât cei admiraţi de ei sunt justiţiari ai binelui, lucrurile sunt foarte fireşti. Problema este că ei se pot identifica şi cu personaje deosebit de agresive, care folosesc lupta ca scop în sine, doar pentru simplul fapt că aceştia apar ca singura ofertă de pe ecran. Efecte Din păcate, influenţa violenţei mediatizate pe toate canalele de televiziune sau în presă nu se manifestă numai pe termen lung, ci are şi efecte imediate. Doi copii de zece ani, având aceleaşi capacităţi intelectuale şi provenind din medii similare, au văzut, unul - un film nonviolent, iar celalalt - un film violent. Apoi, amândoi au fost rugaţi să continue fraza: “Un băiat mergea pe stradă. La un moment dat, cineva îl împinge şi el cade”. Iată cum a continuat copilul care tocmai urmărise un film nonviolent: “Acela era un alt băiat, care nu vedea. De fapt, acel copil era un neajutorat, care dorea sa treacă pe celălalt trotuar. Lăsând supărarea deoparte, băiatul l-a ajutat”. În schimb, copilul care a urmărit pelicula violentă a continuat astfel: “Într-o zi, Mihai mergea pe stradă. Dintr-o dată, a fost înconjurat de o gaşcă de băieţi. Ei voiau să-i ia banii. Refuzând să-i dea, aceştia l-au împins în stradă. Atunci a trecut o maşină şi l-a călcat pe picior”. Bogdan Ioan Stanciu vicepresedinte contact@altermedia.ro Asociatia Altermedia COPYRIGHT © 2006 STUDIIDECAZ.RO