|
CLIENTUL
GENESYS DISTRIBUŢIE este unul dintre cei mai dinamici distribuitori cu valoare adăugată ce activează pe piaţa de echipamente şi soluţii IT&C din România. Oferta GENESYS DISTRIBUŢIE include produse de înaltă calitate şi se adresează resellerilor, integratorilor de sistem şi retailerilor.
Compania a început să activeze independent din anul 2006, prin transformarea diviziei de distribuţie a companiei GENESYS într-o firmă distinctă, dedicată exclusiv distribuţiei cu valoare adăugată. Astăzi, GENESYS DISTRIBUŢIE este parte a Grupului de firme GENESYS, alături de GENESYS SYSTEMS şi Genesys Distribution Bulgaria. GENESYS DISTRIBUŢIE lucrează în prezent cu o reţea de peste 1000 de reselleri, integratori de sistem şi retaileri, acoperind toate regiunile ţării.
OBIECTIV
Odată cu creşterea volumului de afaceri al companiei GENESYS DISTRIBUŢIE, s-a simţit nevoia realizării unui site care să permită, într-o manieră unitară şi facilă, crearea, administrarea, publicarea şi prezentarea conţinutului web într-un nou format şi care să faca posibilă modificarea în timp real a informaţiilor publicate pe site
SOLUŢIA
După realizarea unei analize complete a necesităţilor de business şi imagine ale companiei GENESYS DISTRIBUŢIE, echipa GENESYS SYSTEMS a decis implementarea aplicaţiei software GESY-PRO® WEB Advanced, ce conţine atât un modul de dezvoltare a site-ului web cât şi un modul business to business ce permite introducerea pe site a catalogului de produse al companiei şi sincronizarea acestuia cu aplicaţia de tip CRM deja implementată în cadrul GENESYS DISTRIBUŢIE.
GESY-PRO® WEB Advanced este o aplicaţie de management al conţinutului web care se constituie într-un instrument ce permite personalului nontehnic să creeze, editeze, administreze şi în final să publice o varietate de conţinuturi ca text, grafică, video, documente. Aplicaţia vine în ajutorul creării, administrării, distribuţiei şi publicării informaţiilor din cadrul unei companii prin intermediul website-ului.
Aplicaţia software GESY-PRO® WEB Advanced, dezvoltată şi implementată de specialiştii GENESYS SYSTEMS, are capacitatea de a acoperi întreg procesul creării unei pagini web, de la furnizarea unor instrumente simple necesare pentru crearea conţinutului, până la publicarea şi stocarea acestuia, precum şi de a administra întreaga structură a site-ului, layout-ul paginilor publicate şi drepturile de acces oferite utilizatorilor.
Modulul ADVANCED al aplicaţiei GESY-PRO WEB cuprinde numeroase facilităţi ce au permis realizarea catalogului online de produse al companiei, creându-se astfel o punte între companie si clienţii acesteia, aplicaţia situându-se în zona business to business.
Ca urmare a implementării GESY-PRO WEB Advanced, GENESYS DISTRIBUŢIE beneficiază de numeroase funcţionalităţi ale aplicaţiei:
Funcţionalităţi pentru administratorii (PR Specialist, Product Manageri etc.) site-ului GENESYS DISTRIBUŢIE:
a) Realizarea managementul layout-ului cu privire la grafică şi împărţirea în pagină, putându-se defini orice tip de layout, fără a se utiliza template-uri fixe
b)Gestionarea facilă a conţinutului afişat pe site: texte, imagini, link-uri, formulare, liste etc.
c) Autentificarea utilizatorilor modulului de administrare a conţinutului paginilor web se realizează pe bază de credenţiale (username şi parolă), conţinutul afişat fiind diferit în funcţie de profiulul acestora şi în funcţie de drepturile acordate
d) Afişarea dinamică a conţinutului prin maparea peste entităţile site-ului
Posibilitatea de a genera şi administra catalogul online de produse al companiei
e) Organizarea catalogului de produse pe structuri ierarhice de categorii (ex: categorii şi subcategorii de produse)
f) Posibilitatea de a realiza sincronizarea catalogului de produse cu aplicaţia internă de tip CRM (care conţine nomenclatorul de produse) deja implementată în cadrul companiei
g) Posibilitatea de realizare automată a importului (din fişiere sau alte aplicaţii) de produse în catalog, având ca rezultat o mai mare rapiditate a actualizării catalogului de produse
h) Newsletter-ul lunar al companiei şi emailing-urile se trimit direct din aplicaţia GESY-PRO WEB, renunţându-se la vechile aplicaţii de tipul DMC
i) Sistem de e-mailing asociat anumitor acţiuni (abonare - dezabonare, înregistrare, contact etc.)
j) Internaţionalizarea site-ului
k) Reducerea gradului de repetabilitate a informaţiilor în cadrul site-ului, lucru care are ca rezultat firesc scăderea costurilor generate de mentenanţă precum şi scăderea ratei erorilor apărute
Funcţionalităţi pentru vizitatorii site-ului GENESYS DISTRIBUŢIE:
a) Acces rapid şi facil la informaţii relevante despre activitatea şi produsele GENESYS DISTRIBUŢIE, prin utilizarea tool-ului “search” (full text search)
b) Abonare automată din site la newsletter-ul companiei, prin simpla completare a datelor de contact
c) Acces permanent (24/24 de ore) la catalogul online de produse (inclusiv informaţii despre funcţionalităţi, garanţii, stocuri, preţuri) de pe site-ul companiei
d) Regăsirea rapidă a produselor de care sunt interesaţi, prin posibilitatea de a realiza căutari, filtrări bazate pe parametrii produselor, ordonări după diferite criterii şi comparaţii între produse
e) Catalogul online GENESYS DISTRIBUŢIE permite de asemenea vizualizarea produselor recomandate de către specialiştii companiei, a produselor noi, promoţiilor sau lichidărilor de stoc
BENEFICII
Utilizând aplicaţia GESY-PRO WEB Advanced, compania GENESYS DISTRIBUŢIE a reuşit ca din momentul implementării şi până în prezent să îşi schimbe în întregime site-ul web şi să integreze noi aplicaţii în cadrul acestuia, catalogul online de produse fiind reprezentativ în acest sens.
Ca urmare a utilizării aplicaţiei, compania GENESYS DISTRIBUŢIE a obţinut numeroase beneficii, dintre care enunţăm:
a) Interfaţă atrăgătoare şi uşor de utilizat atât pentru administratorii cât şi pentru vizitatorii site-ului
b) Interactivitate crescută a site-ului web www.genesys.ro, ceea ce determină o creştere a eficacităţii acestuia
c) Reducerea costurilor de publicare a informaţiilor pe site, deoarece administrarea conţinutului web poate fi realizată şi de către persoane care nu deţin cunoştinţe tehnice, de programare HTML
d) Creşterea flexibilităţii site-ului, ceea ce permite o adaptare extrem de rapidă a companiei la noile cerinţe ale pieţei şi la noile strategii
e) Accesare facilă a catalogului de produse, atât pentru clienţi cât şi pentru administratorii acestui catalog
f) Securitate sporită a site-ului, prin identificarea cu certitudine a tuturor utilizatorilor cu drepturi de administrare şi a acţiunilor desfăşurate de către aceştia
g) Reducerea semnificativă a costurilor privind întreţinerea site-ului, prin posibilitatea administrării conţinutului de către personalul non-tehnic din cadrul departamentelor de Marketing, PR sau Sales după caz şi nu numai.
|